Audio only

Torcătoarea de vise

By Patti SmithNarrated by Ioana Stan
Length1h 23m

About this audiobook

Torcatoarea de vise este un lung poem in proza schitat pe marginea calatoriei initiatice a unui artist, de la primele mirari ale copilariei la cautarile tineretii, aduse laolalta si intretesute de privirea ordonatoare a femeii la maturitate. "Torcatoarea de vise este manifestul unui artist la mijlocul vietii (Patti Smith a terminat de scris cartea la 45 de ani), care mediteaza asupra lucrurilor trecute si viitoare." (Los Angeles Times) "Patti Smith isi intoarce privirea catre istoria familiei, cautind indicii pentru originea inclinatiilor sale artistice, si isi creioneaza portretul de adult – o hoinara aplecata spre ezoterism, cu jurnalul mereu intr-o mina, cu mintea si inima deschise." (Booklist) "Smith prinde momente ale vietii de adult si le aduce la stadiul unui impresionism atit de enigmatic, incit chiar si cele mai marunte lucruri – prepararea ceaiului, leganatul capului in timp ce coase – capata incarcatura spirituala." (The Guardian) "Primul exemplar din Torcatoarea de vise i l-am oferit tatalui meu. Timpul trecea, iar el tot nu zicea nimic. Era un om frumos, greu de impresionat, asa ca abia daca am indraznit sa sper ca imi va citi textul. Totusi, citiva ani mai tirziu, la scurt timp inainte sa moara, mi-a spus: «Patricia, ti-am citit cartea». Ma asteptam sa primesc cine stie ce critici, nicidecum sa-l aud numind «carte» modestul meu dar. «Scrii bine», mi-a zis si m-a chemat sa bem o cafea. A fost singurul compliment pe care mi l-a facut vreodata. Am fost intrebata daca Torcatoarea de vise e un basm. Mereu am indragit povestile de felul asta, insa ma tem ca a mea nu le seamana. Tot ce contine aceasta carte este adevarul adevarat, redat intocmai. Scrierea ei m-a scos din starea aceea ciudata de apatie si sper ca il va umple cumva si pe cititor de o anume bucurie nelamurita si neasteptata." (Patti Smith)

Audiobook details

Rating★★★★ 4.0 (10.1K)
Includes Goodreads, Amazon, StoryGraph, LibraryThing
GenreGeneral Fiction
Length1 hr 23 mins
Narrated byIoana Stan
FormatAudiobook
Publish dateOct 24, 2022
LanguageRomanian
Noapte la LisabonaErich Maria Remarque9h 39m4.3 (30.5K)$18 · $0.00
O mie nouă sute optzeci și patruGeorge Orwell13h 56m4.4 (1.8K)$23 · $0.00
Străveacul și alte vremiOlga Tokarczuk8h 20m4.3 (21.1K)$18 · $0.00
Rămâi cu mineJennifer L. Armentrout16h 36m4.2 (45.7K)$23 · $0.00
Ultimul avanpostLavinia Calina9h 14m4.3 (445)$18 · $0.00
Insula de sub mareIsabel Allende15h 26m4.2 (54.6K)$23 · $0.00
Cazul doctorului KukoțkiLudmila Ulițkaia18h 50m4.2 (3.6K)$23 · $0.00
IspășireIan McEwan15h 55m4.1 (1.4M)$23 · $0.00
Goana după cumpărături la New YorkSophie Kinsella11h 56m4.1 (289.8K)$18 · $0.00
fost odată un râu, ADiane Setterfield17h 46m4.0 (139.6K)$23 · $0.00
MelancoliaMircea Cărtărescu8h 50m4.1 (1.1K)$18 · $0.00
În munții nebunieiH. P. Lovecraft5h 43m4.2 (279)$12 · $0.00
InsulaAldous Huxley12h 37m3.9 (46.6K)$23 · $0.00
InspecțieJosh Malerman15h 1m3.6 (11.4K)$23 · $0.00
Frankissstein: O poveste de iubireJeanette Winterson8h 7m3.6 (18K)$18 · $0.00
MarinaCarlos Ruiz Zafón7h 38m4.2 (111.4K)$12 · $0.00
Căpitanul MihalisNikos Kazantzakis28h 51m4.3 (3.9K)$23 · $0.00
Ultimele povestiriOlga Tokarczuk10h 4m3.8 (1.7K)$18 · $0.00
Portret în sepiaIsabel Allende10h 45m4.1 (51.6K)$18 · $0.00
În căutarea lui AudreySophie Kinsella7h 14m4.0 (136.9K)$12 · $0.00

You may also like

Salvador DalíEric Shanes1h 13m4.3 (312)$8 · $0.00
PăpuşileCristina Nemerovschi8h 48m4.2 (546)$18 · $0.00
Recviem vesel pentru tataRadu Paraschivescu4h 19m4.3 (935)$12 · $0.00
Te dorescFederico Moccia16h 2m3.6 (10.6K)$23 · $0.00
Salvador DalíEric Shanes1h 17m4.3 (312)$8 · $0.00
MelancoliaMircea Cărtărescu8h 50m4.1 (1.1K)$18 · $0.00
De trei ori tu, vol. 2Federico Moccia14h 52m4.6 (1.1K)$23 · $0.00
Cazul doctorului KukoțkiLudmila Ulițkaia18h 50m4.2 (3.6K)$23 · $0.00
Frida Kahlo și opere de artăGerry Souter1h 24m4.0 (447)$15 · $0.00
fost odată un râu, ADiane Setterfield17h 46m4.0 (139.6K)$23 · $0.00
IspășireIan McEwan15h 55m4.1 (1.4M)$23 · $0.00
Rezervația unicornilorCristina Nemerovschi8h 30m4.5 (361)$18 · $0.00
Căpitanul MihalisNikos Kazantzakis28h 51m4.3 (3.9K)$23 · $0.00
Ultimele povestiriOlga Tokarczuk10h 4m3.8 (1.7K)$18 · $0.00
Surprinde-măSophie Kinsella14h 43m3.7 (122.3K)$23 · $0.00
Raport către El GrecoNikos Kazantzakis22h 22m4.4 (5K)$23 · $0.00
În așteptareAdina Popescu4h 24m3.9 (20)$12 · $0.00
Pălaria albastră și alte povestiriAndrei Craciun3h 30m4.2 (50)$6 · $0.00
Ziua de naștere a lui Mihai MihailoviciDumitru Crudu7h 32m4.0 (67)$12 · $0.00
ÎndurabileAndrei Craciun4h 36m3.9 (52)$12 · $0.00